Abia asteptam ziua de azi. De dimineata am plecat la chioscul din piata. Acolo, surpriza, vanzatoarea imi spune ca a incurcat pachetele si ca nu i-a dat ce trebuia. Exuberanta s-a treminat brusc. Imi era prea rau pentru a mai continua cursa prin oras, mai ales ca am plecat pe jos si cu catelusa mea pechineza, Madam Cookye dupa mine. Am procedat pe principiul bagubos “suna un prieten” si dupa ce l-am cicalit si indrumat ce si cum o juma de ora la telefon, omu’ s-a preumblat ca sa caute ceva ce nu ar fi trebuit sa ma dezamageasca. Dupa vreo doua ore a ajuns in sfarsit cu revistele, caci am luat doua. Ma topeam de dorinta! Tremurand am inceput inspectia vizuala si deja mi-a cazut fata de la prima revista. Le-am desfacut. Una, merge, trecand peste stupizenia de roti cu care e dotata, de pare un carucior de copii. Prea mici pentu o macheta atat de “mare” si la propriu, dar si la figurat. M-ai prost de atat nu se putea. Prelata pare de cosmar, deasupra usilor loc sa bagi degetul, deasupra parbrizului iesita in afara ca o streasina de coliba. Stergatoarele imprimate strica aspectul parbrizului. Proiectoarele la ambele masini urmaresc parca niste avioane imaginare orientate in sus dar chiar indoite sau cu suportul lipit stramb. Lipsa inchizatoarelor capotei… Lipsa manerelor de ridicare a capotei…  Lipsa lampilor secundare pe spate… Geamurile farurilor cu resturi de la bavuri netaiate si lipite cu zimtii strambi, neverticalizate. Oglinzile laterale lipite una la hais si alta la cea… Numarul de pe spate stramb. Lipsa punctului galben al semnalizatorului de la lampile din spate. Eroarea ciudata si grotesca de la portiera soferului, unde prelata apare intr-o forma nefireasca, parca rupta dntr-un cosmar. Desi pozeaza in masina militara, lipsesc aparatorile antiaviatie, atat de specifice acestui model militar romanesc. Roata de rezerva este montata invers (normal trebuia o alta matrita pentru janta respectiva), clantele nevopsite, precum si alte imperfectiuni de montaj, pete de adeziv, un numar are atata adeziv pe el incat literele s-au scurs hidos. In fine, m-am obisnuit cu aceste metehne ale DeAgostini. Mi-am dorit mult aceasta masina si aiata, acuma o am. Deja la una, la cea care arata mai rau, am initiat procedura de demontare… destul de anevoioasa va fi pentru ca montarea e destul de ciudata. Oricum, bucuria de a o avea intrece mizeria cu care lucreaza DeAgostini… Trecem la treaba!

Apropo, prelata e lipita cu superglue de jur inprejur! Sac! Mai desfaceti!