Lucrarile mele de modelism feroviar » Blog Archive » Automotorul VT 135

Diorama de la Slobozia – lucrarile mele de modelism feroviar si auto

Automotorul VT 135 – reconditionare

4 September 2009 No Comment 1,224 vizualizări

-prima incercare-

Dupa 25 de ani timp in care aceasta frumoasa jucarie a zacut intr-n geamantan de pe sifonierul unui amic din Constanta, cu motorul ars si topit partial, pe 28 aprilie 2008, minunea s-a produs! Mult timp m-am gandit la motorizare dar si la faptul ca imi doream sa construiesc si interiorul! In acest scop am vrut sa profit din plin de spatiul generos de sub puntea masinii, acolo unde la modelul real se afla motorul si compartimentele de acumulatori si rezervorul de motorina. Astfel, am inlaturat definitiv vechea consola pe care se afla montat motorul si angrenajele. Am folosit osii noi, de vagon piko, pe care am montat pinioane ramase de la reconditionarea unui BR 55 G8.1 si motorase reconditionate, obtinute de la masinute de curse din acelea cu pista si telecomanda pe fir. Motorasele sunt foarte mici si merg la 9volti dar curentul minimal este limitat. In acest sens le-am rebobinat folosind o sarma putin mai groasa si adaugand cca. 20 de spire pe fiecare pol.

Am gandit cuplajul tip roata melcata pe pinion! Axul prea scurt al motorasului l-am prelungit cu ac de seringa pentru transfuzii, un ac foarte gros pe care am fixat melcul. In aceasta prima faza, motoarele sunt fixate numai prin presare pe contacti elastici ce fac legatura electrica intre ele si osii si totodata mentin motoarele in pozitie ferma! Colectarea de curent se face prin doua lamele scoase dintr-un minireleu de 12 volti! Au pastila de argint pe partea de contact!

La pimele probe am montat cate un motor pe fiecare osie dar zgomotul suparataor m-a determinat sa renunt la ideea aceasta. Acum experimente o varianta cu transmisia numai pe o osie, mai ales ca ieri, in probe, a mers foarte bine asa cu un singur motor! Daca tinem cont si de faptul ca acest automotor nu va tracta altceva iar sistemul de propulsie va fi numai pentru uzul personal, am decis ca pentru faza a doua voi regandi transmisia pe ambele osii numai dupa ce voi determina ca este necesara o asemenea modificare!

Pentru inceput am inlaturat geamurile negre ce acopereau ferestrele! Am scos ghidurile de lumina vechi, sparte si vopsite cu oja de unghii!
Cu ceva timp in urma curatasem deja partea topita si distrusa din zona sub-puntii vehiculului
Acum am restaurat si interiorul topit! Am indepartat partile urate si am slefuit frumso cutia pe interior.
Am gandit multe variante de motorizare si voiam din tot sufletul sa pot face motorizarea fara sa influentez spatiul din cabina!
Mult timp m-am gandit la motorizare dar si la faptul ca imi doream sa construiesc si interiorul! Asa am ajuns la refacerea unor motorase distruse de la masinute de curse pe carea le-am rebobinat intrucat fusesera la randul lor intrerupte!
Am gandit cuplajul tip roata melcata pe pinion! Axul prea scurt al motorasului l-am prelungit cu ac de seringa pentru transfuzii, un ac foarte gros pe care am fixat melcul.
Am asupat gaura urata datorata topirii carcasei sub-puntii! Am folosit forex de 1,2 mm grosime. Am refacut cat am putut mai bine capacele de la compartimentul de acumulatori!
Am vopsit partea refacuta!
Am folosit osii noi, piko, osii de vagoane intrucat osiile vechi erau ovalizate si deteriorate groaznic! Am introdus pinioane ramase de la refacerea lui BR 55…
Motorasele folosite impreuna cu melcii si prelungirile din ac de perfuzii!
Motoarele sunt fixate numai prin presare pe contacti elastici ce fac legatura electrica intre ele si osii si totodata mentin motoarele in pozitie ferma!
Colectarea de curent se face prin intermediula doua sarme de cupru. Provizoriu pana la definitivarea variantei de proiectare! Voi reveni cu explicatii mai ample maine! Nu mai am putere in seara asta abia am reusit sa fac pagina de net! Filmulete cu operatiunea “Automotorul“

***

-a doua incercare-

Asteptand motoarele pentru remotorizarea unui E11, am hotarat ca este timpul sa revin asupra proiectului de motorizare al automotorului Piko VT135. Frumoasa si batrana jucarie a trecut prin numeroase incercari.

Am testat mai multe tipuri de motoare pentru a obtine ceea ce doream. In principiu am vrut ca sa eliberez spatiul din vagon pentru a crea interiorul. In acest scop imi trebuia un motor micut ca volum, care sa intre sub punte, dar care sa mearga la 12 volti fara supraturare, mai ales ca loc pentru reductor multiplu nu este in acest vagon. In general spatiu este foarte restrans atunci cand vrei ca automotorul sa aiba si interiorul amenajat.

Am incercat mai intai un motor de jucarie chinezeasca, dar era de 3 volti si viteza nu parea adecvata si in plus zgomotul era infernal.

Am testat apoi alte doua motoare miniatura. Cel din stanga, era bun pentru ca se incadra ca volum si avea si carbuni, insa fiind la 3 volti am intampinat aceeasi problema. Cel din dreapta, de 5 volti insa port-periile prea firave s-au distrus numai in teste.

Apoi am incercat un motor de copiator, facut pentru 24 de volti. Port-periile pe carbuni, bucse de bronz culisante, ce mai, un motor bun insa… prea lent!

Am incercat si combinatii intre doua motoare…. Degeaba. Pana la urma urmei am hotarat. Am debobinat un motor si l-am rebobinat pentru 12 volti. Primele teste m-au umplut de bucurie. Mergea perfect. Am umblat putin pe la ajustarea melcului pe roata dintata si am gasit solutia perfecta dar asta numai dupa multe teste. In final a ramas motorul de 24 volti rebobinat pentru 12 volti la care am tras axul astfel incat sa iasa prin ambele capete si in plus, profitand de faptul ca am avut rotorul gol, fara bobinaj pe el, am incercat ceva. O idee mai veche a mea. Si trasnita…

Am rasucit tolele rotorului una cate una, astfel incat polii acestuia au ajuns intr-un unghi de cateva grade fata de axa motorului si dupa rebobinare am obtinut un motor in 3 poli dar cu acestia inclinati, ca la motoarele Roco. Efectul a fost evident si imediat. Motorul merge perfect si la 12-16 volti, dar se roteste bine si cursiv la cea mai mica variatie a curentului. La cea mai mica tensiune pleaca lin din loc si se opreste tot lin. Polii inclinati ai confera o stabilitate a turatiei la tensiuni foarte mici. Motorul este silentios si sensibil la tensiuni mici.

Pentru colectarea tensiunii am folosit lamele elastice de cupru otelit, obtinute dintr-un motor de macaz Piko parlit… de bun ce era. Am fixat lamele pe interiorul compartimentului de acumulatori de sub punte, cu ajutorul unor bucatele de forex de 2,2 mm grosime in care am practicat cu caterul o fanta unde sta bine mersi lamela colectoare.

Am schimbat apoi rotile melcate din bronz cu altele din plastic, obtinand o reducere substantiala de zgomot. Cuplajul intre axele melcate si motor sunt facute cu furtul flexibil obtinut de la o trusa de perfuzie. Acum automotorul ruleaza impecabil, fara zgomot strident, si foarte lin chiar si la viteze mici. Osiile folosite sunt de vagoane Piko, izolate pe o parte.

***

-a treia incercare-

Nici una din incercarile de pana acum nu au dat rezultate constante in timp. Prin metoda construirii a doua capete reductoare independente, m-am confruntat mereu cu problema echilibrarii lor. Cu alinierea axelor.
E greu sa faci asta cu o bormasina de mana. In final, dupa ce am incercat chiar modificarea sasiului original, cel din metal, am hotarat sa fac un singur corp, echilibrand astfel constructia. Alinierea axelor este acum perfecta, motorul nu se mai incalzeste si miscarea este lina si nezgomotoasa. Daca initial am folosit rotile originale, la care am subtiat pinionul de atac pentru ca melcul sa cupleze mai bine, mai tarziu am renuntat si la pinionul original. Am folosit grup reductor (melc-pinion) de la niste boghie Rivarosi dezafectate. Motorul folosit in aceasta incercare, este cel de la 060 DA Tillig, iar cuplelle “cap de nuca” sunt de la Americana Bachman usor adaptate ca sa intre corect crucea cardanica. A rezultat un ansablu echilibrat, nezgomotos si fiabil, ansablu ce cred ca este solutia finala. Am tinut cu dintii sa repun pe linie acest vagon automotor. Ideea de baza era aceea de a motoriza vagonul astfel incat spatiul din habitaclu sa ramana disponibil pentru vizualizarea interiorului. Problema construirii mobilierul, a plasarii mecanicului si a pasagerilor a fost criteriul de baza. Dificil pentru ca atrebuit aleasa o modalitate de motorizare foarte joasa, cu reductor mic si motor de dimensiuni reduse. Daca am htarat sa schimb motorul la 060 DA, o noua perspectiva s-a ivit si sper ca acum am reusit. Vor urma cateva saptamani de proba, dupa care voi incepe realizarea interiorului dupa fotografii si schite de pe net. Urmeaza iluminarea si apoi vagonul va rula pe diorama fericit dupa 30 de ani de imobilitate.

Corpul ansamblului reductor este facut numai din forex de 2,2 mm grosime. Osiile sunt cele originale dar pe care am montat pinionul de atat de la reductoarele Rivarosi, sntrenate de axul melcat al acestora, ax ce are bucsele proprii. Pentru culegerea tensiunii am folosit fir elastic de la un arculet mai finut. Mai ramane problema greutatii astfel incat automotorul sa stea ferm pe linie.