Home » Tunare locomotive

Locomotiva electrica E 11-42 (Piko) – imbunatatiri

4 September 2009 No Comment 934 vizualizări
Totul de la ZERO

Servicii Web Design
Servicii Web Design
descriere si probleme
O frumoasa E 142 epoca III de la Piko, a poposit in depourile PanArin dupa 45 de ani de migratii prin diverse depouri din tara!
Frumoasa foc, intacta fizic, dar obosita mecanic datorita uzurii prin nefolosire in ultimii ani, aceasta reprezentanta a epocii de aur, este lucrata in stilul anilor ‘70.
Are doua motoare antice, cu carcasa din ebonita, fixate cu bride metalice direct pe boghiele din plastic. Toate cele 4 osii (rosii spitate) sunt tractoare! Cam zgomotoase din cauza lipsei de joc intre unghiurile de atac ale pinioanelor, motoarele sunt mari consumatoare de curent in raport cu forta de tractiune, asa cum le sta bine unor motoare vechi!
Masina are lumini bicolore alb-rosu in functie de directia de mers, aflate in locasuri diferite, pe baza de becuri! De asemeni mari consumatoare de curent!
Cabina este “umpluta” cu material de balast (aliaj de plub cu cositor) in care sunt fixate ghidurile de lumina si becurile. balastul este insa prea sus fapt care se observa printr-o proasta tinuta de drum!
Motoarele sunt fie gripate, fie au axele carbunilor dezaxate, fapt care duce la o rulare imprecisa si sacadata la viteze mari si practic inexistenta la tensiuni mici! In fapt, cu un variator mehano, nici nu pleaca de pe loc sub 50% putere de alimentare! Dupa gradul de tocire al carbunilor, inegal la ambele moroare, masina a fost rulata destul de intens insa, se pare ca numai un boghiu a tras in forta.

Carbunii unuia din motoare sunt uzati intr-un unghi suspect de inclinat, iar cei de la al doilea motor aproape ca nu au usura!
Daca pe acelasi circuit mai sunt trei vagoane iluminate, nu mai pleaca de pe loc fara 75% din puterea variatorului.
In consecinta, aceasta masina va suporta modificari dupa cum urmeaza:
1. probabil inlocuirea motoarelor
2. schimbarea luminilor pe leduri
3. inlocuirea balastului din cabine cu decor de cabine
4. relestarea la o garda multa mai joasa pentru a indulci punctul de echilibru (centrul de greutate prea sus)

inlocuirea motoarelor

Pentru inceput am ales motoarele. Am hotarat sa folosesc motoare de la utitati optice de calculator, motoarele ce actioneaza usile sau carucioarele unitatilor. Sunt ceva mai plate si incap mai bine in spatiul aferent. Un astfel de motor am folosit cu succes si la batrana BR 55 G8.1 In cazul de fata am decis pozitionarea motorului orizontal, deasupra ansamblului pinioanelor.

Pasul urmator a fost de a reconstrui pinionul de atac, pe care l-am realizat combinand o roata dintata cu dantura la 90 grade si pinionul de atac de 7 dinti similar cu cel de pe roata originala. Rotile provin dintr-o jucarie chinezeasca.
Apoi am decupat colectorul motorului vechi de pe partea de angrenaj pe care se afla si am adus ambele parti ale mecanismului la aceiasi forma.
Din forex de 2,2mm grosime am confectionat suportii motorului si i-am gaurit pentru fixare exact pe pozitiile gaurilor de prindere originale.
Motorul se fixeaza pe acesti suporti cu cate un carlig, tot din forex pe fiecare parte, fixat cu superglue pe suport dar astfel incat prin desfacerea suruburilor, suportul sa iasa afara cu tot cu carlig eliberand motorul.

Produsul final, o masina veche cu motoare noi, puternice si robuste. AM SCAPAT ASTFEL DE PROBLEMA MOTOARELOR VECHI CE SE GRIPAU MAI MEREU SI CARE NU MERGEAU ASA CUM AS FI VRUT EU.

Noile motoare sunt mult mai fiabile, usor de inlocuit sau de intretinut, sensibile la tensiuni mici si pretabile la digitalizare. Ca sa nu mai vorbim de zgomot sau de parazitare, acestea fiind deparazitate cu montaj propriu in interior.

sistemul de iluminare

Piesele in care erau fixate becurile, ocupau intreg spatiul cabinelor. Ele erau turnate din cositor. Imaginea era foarte urata asa ca am decis eliminarea lor totala si inlocuirea cu leduri. Totodata am confectionat si interiorul cabinelor.

Am demontat aceste piese si am extras prismele (ghidurile de lumina)

Diodele de separatie ce erau pe placa din plafon, au fost inlocuite cu rezistente de 66o ohmi. Profitand de placa de circuit originala fara sa fac alte modificari am obtinut alimentarea viitoarelor faruri. Clipsurile de contact de pe placa au fost retezate din scurt.

Apoi am retezat ghidul de lumina ce ducea la farul central si piesa rezultata in urma taierii am fixat-o in gaura farului cu picatura.

In imediata continuitate am adus un LED galben pe care l-am lipit direct pe placa de circuit originala. A fost partea cea mai usoara din acest proces.

Apoi am atacat piesa de rezistenta. Bordul cabinei care cuprinde iluminatul. Farurile sunt din LED-uri galbene pal de 2,2mm iar pentru pozitii am folosit leduri smd rosii.

Dupa modelul mastii masinii, am confectionat o placa din forex de 2mm grosime, in care am fixat ledurile galbene prin introducerea in gauri de 2,2mm iar pentru pozitii am folosit prisma originala. Subtire de numai 1mm, ghidul de lumina retezat de pe matricea originala, l-am introdus si lipit in gauri pe noua placa de forex. In continuitatea sa am lipit cu picatura cele doua smd-uri. Am indoit piciorusele ledurilor astfel incat sa vina la fix si am lipit pe ele smd-urile in antiparalel. Pe spate le-am vopsit cu negru dupa uscarea lipiturii.

Am facut conexiunile intre ele si apoi am atasat doua fire subtiri cu care ma voi conecta la placa masinii. M-am folosit de piciorusele ledurilor pentru circuitul de interconectare.

Pornind de la aceasta constructie, am inceput prin masuratori si taieri adecvate, sa construiesc bordul masinii din forex de 1mm grosime, lipit cu picatura.

Piesa realizata acopera integral sistemul de iluminat, oprind difuzarea luminii atat in cabine cat si spre partea de dedesubt a masinii. Totodata, piesa reprezinta si bordul cabinei.

Dupa finisarea si montarea in pozitia cuvenita, am confectionat un paravan care separa cabina de sala masinilor tot din forex de 1mm grosime.

Apoi am realizat podeaua cabinei si am trasat si conectat cablurile la placa centrala. In cabina postului nr. 1 am lipit si un omulet kibri pe post de mecanic.

Intreaga constructie este demontabila de pe caroseria masinii. Piesele nu sunt lipite intre ele. Doar podeau este lipita pe paravan iar bordul separat. Practic se introduce bordul cu farurile si apoi paravanul care se sprijina pe ghidurile originale ale caroseriei si fixeaza la locul sau bordul.

Pentru demontare, pur si simplu se scoate prin tragere paravanul si apoi bordul iese de la sine prin cadere libera.

Dupa ce am inchis totul am confectionat din tabla de cupru foarte subtire, lamelele de contact cu sasiul masinii, pentru transmiterea curentului de la motoare la placa centrala din plafon si apoi catre faruri.

Reparatia kapitala a acestei superbe masini s-a terminat cu succes. O masina mai batrana decat mine cu 10 ani, a primit motoare de ultima generatie, cabine luminoase, iluminat cu leduri si chiar un mecanic pe cinste.

Multumiri lui Gabi Sbingu, pentru motoarele de tractiune si pentru SMD-uri. (de incurajare ce sa mai zic….)

A aparut cea mai noua editie a cartii “100 de sfaturi practice de modelism feroviar”

Recomand calduros aceasta carte ce poate fi luata in format digital. Cartea cuprinde o serie de trucuri si sfaturi practice pentru pasionatii de modelism feroviar. Secrete si solutii ingenioase pentru a economisi timp si bani in construirea unei diorame. Indrumari pas cu pas, scheme si tactici, metode de lucru si ghid complet pentru un modelist pasionat. Nu trebuie decat sa o platesti si sa o downloadezi si in 5 minute ai acces la toate informatiile de care ai nevoie.

Leave a response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.